În timp ce Nero doarme placid în
preaplinul frumuseții sale,
micii săi lari care au auzit
vocile Eriniilor părăsesc vatra
în mare zăpăceală. Cum și când
se va deștepta? Astfel spuse Poetul.
Eu, suveran peste nimic, nici peste mine însumi,
fără ușoara căldură din lemne aromate
și lins de gerul unei mașinării
cu petrol,
și eu ascult sunete ticăitoare
de copite și picioare, dar microscopice.
Nu mă trezesc, m-am deșteptat de mult
și nu mă aștept la orori ulterioare
dincolo de cale cunoscute.
Și nu pot nici să impun vreunui slujitor
să-și taie venele. Nimic nu mă tulbură. Am auzit tropotul
de lăbuțe al unui șoricel. Capcane
n-am avut niciodată.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra decăderii și indiferenței, comparând starea prezentă a naratorului cu somnul lui Nero și avertismentele din trecut. Naratorul, conștient de propria insignifianță, nu mai este tulburat de nimic, nici măcar de semnele subtile ale dezastrului.