Eugen Jebeleanu – Pe O Lespede Votivă

Pe o lespede votivă.
Bucurați-vă.
Cel de care v-ați bătut joc nu mai este.
Ar mai fi putut trăi
și n-a mai voit.
N-a cerut niciodată nimănui nimic.
A locuit într-o magazie
zguduită de coarnele iernii.
Călătoriile lui au fost totdeauna în vis
N-a fost niciodată în nici o țară.
Acum este Dincolo.
Însă, înainte, voi, stolul îngerilor învăpăiați,
l-ați luat cu de-a sila în mijlocul vostru
și apoi l-ați gonit
spunându-i „păcătos” mielului și l-ați batjocorit
și-ați trâmbițat osânda în toate zările
pentru ca păcătosul să umble cu fruntea plecată.
Și bolnav
și târându-și picioarele sale slabe, de miel,
el n-a încetat să vă apere
și din sângele său vărsat
a zămislit adânci oglinzi
în care puteai vedea Mila
cu fața ei palidă
și Nedumerirea.
Bucurați-vă, așadar, acum
când cel de care v-ați bătut joc,
fratele meu, nu mai este.

Sensul versurilor

Poezia descrie viața și moartea unui om neînțeles și batjocorit, care, în ciuda suferinței, a continuat să apere pe cei care l-au nedreptățit. Moartea sa este văzută ca o eliberare, iar suferința sa a zămislit mila și nedumerirea în cei din jur.

Lasă un comentariu