Cum treci, tăcuto, prin mine pașii mei
În zăpada de-atunci zburătorii sâni
De crizanteme rătăcirile mele îndelungi, lungile sănii de
Scânduri, uimitele stele, adânci urmele
Nemaigăsite, îmbătrânitele stânci unde doar
Mușchiul e verde în subțiorile reci pe unde
Am trecut împreună, pe unde n-o să mai treci, pe
Unde pleoapa de lună alunecă oarbă pe veci.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment profund de nostalgie și melancolie, reflectând asupra trecerii timpului și a amintirilor pierdute în zăpada iernii. Imaginile poetice sugerează o călătorie interioară printr-un peisaj al memoriei, marcat de pierdere și regret.