Ți-ești foarte antipatic câteodată
și ți-ai întoarce spatele în lege.
Dacă e drept așa, cine-o constată?
Doar cel ce se cunoaște, mă-nțelege.
Tramvaiul trece, și-ntrebi mirat
de ce curajul astăzi nu te-ajută
să te arunci sub roți imediat.
Cunosc astfel de cazuri peste-o sută.
Te speli pe-aceleași mâini (și pe picioare)!
Și caracteru-n cușca lui te ține.
Cu ce te-ai mai putea surprinde oare?
Și-ncepi să caști când te gândești la tine.
Și ești sătul de tine pân’ la greață.
Nu poți aceasta-n vorbe s-o îmbraci.
Și te privești, și nu-ți poți face față
Și simți că (vezi mai sus) îți cam displaci.
Ah, de-ai fi fost mai bine asta, aia,
o carte, un tablou, un mausoleu,
o anemonă ce o udă ploaia!
Mai bine nu, ferească Dumnezeu!.
Devin și-aceste zile o rutină,
și, de fudul, îți dai cu pumnii-n piept.
Un medic spune: Nervii sunt de vină,
Și-așa ești foarte prost de prea deștept.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de dezgust de sine și alienare. Protagonistul se simte prins într-o rutină apăsătoare și incapabil să găsească bucurie sau sens în propria existență, oscilând între dorința de evadare și acceptarea fatalistă a condiției sale.
