Puține are Iarba de făcut –
O Sferă Verde să-mplinească
În care Fluturii să-și scoată
Și Albinele să le hrănească -.
Să învie Taine cântătoare
Să cheme Adierile aproape
Să țină Razele în poală
Să aplece urechea la toate -.
Să înșire ca Perlele, Roua, în noapte
Să apară în zori strălucind
Alături de ea – o Ducesă
Să pară o femeie de rând -.
Atunci când moare – să treacă
În cerești Miresme îmbătătoare –
În somn zac Mirodenii modeste
Ori Narduri pieritoare -.
Să intre apoi, în Șuri Suverane –
Să viseze la Zile ce n-or mai veni,
Puține are Iarba de făcut –
Un fir de Fân – dacă aș fi!
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și al morții prin prisma ierbii, evidențiind frumusețea efemeră și transformarea continuă. Iarba, cu simplitatea ei, aspiră la lucruri mărețe, dar se confruntă cu realitatea trecerii timpului și a inevitabilei dispariții. Totuși, chiar și în moarte, ea lasă în urmă o mireasmă îmbătătoare.