Din bronz și flăcări –
Norul – Azi-noapte –
Atâta de precis – se formează –
Atât de-mpăcat cu sine –
Și străin – de neliniști –
O așa suverană Indiferență
Față de mine, ori de Univers –
Îmi chinuie simplul meu spirit
C-un ifos regesc –
Până ce fac gesturi mai largi –
Și pe lujerul meu mă înalț –
Nepăsându-mi de Oameni și nici de-Oxigen –
Fiindcă sunt Aroganți –.
Splendorile mele sunt Menajerie –
Dar Spectacolul lor Neîntrecut
Va distra lumea Secole – încă –
Și-atunci când voi fi dispărut –
Într-un ostrov cu Iarbă disprețuită –
Ce de gâze – doar – e cunoscut.
1861
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de detașare și indiferență față de lume și univers, exprimând o melancolie profundă și o acceptare a dispariției. Eul liric se simte chinuit de această indiferență, dar în același timp se înalță deasupra preocupărilor lumești, anticipând un viitor în care splendoarea sa va continua să existe chiar și după moarte.
