Emile Verhaeren – Vântul

Pe-ntinse bălării, la nesfârșit
Vuiește vântul de noiembrie!
Pe bălării, la nesfârșit,
Vântu-a venit.
Se frânge-n ramuri, se sfâșie
Din burg în burg, în vijelie,
Vântul vui,
Vântul sălbatic de noiembrie!.
Fântâni de ferme,
Cu scripeți și găleți de fier
Scrâșnesc,
Pe la fântâni de ferme,
Găleți și scripete
Scrâșnesc, scot țipete,
Cu moartea-n jalea lor gemând spre cer.
Vântul repede peste râu
Foi de mesteceni fără frâu,
Vântul sălbatic de noiembrie;
Vântul mușcă din ramuri
Cuiburi de păsări;
Vântul răzuie fier
Și piaptănă în zări troiene,
Turbat, bătrânei ierni cu ger,
Ros de turbare, vântul,
Vântul sălbatic de noiembrie!
În staulele povârnite
Pătratele de geam cârpite
Bălăbăne zdrențe-atârnânde,
Geamuri cârpite cu hârtii..
Vântul sălbatic de noiembrie!
Pe cel colnic cu iarbă bistră,
De jos în sus, prin gol de zar
De sus în jos, cu fulgerări,
Seceră moara vânt, sinistră,
Seceră moara neagră vântul, vântul,
Vântul sălbatic de noiembrie.
Bordeiele în patru labe
Rotind la turle de biserici
Se clatină-n proptele slabe;
Cu streșinile la pământ
Plesnesc în vânt,
În vânt sălbatic de noiembrie.
Crucile-n strâmbul cimitir,
Brațe de morți, crucile-n șir,
Cad cu un zbor adus de vânt,
Abătut negru pe pământ.
Vântul sălbatic de noiembrie,
Vântul,
Ați întâlnit în cale vântul,
În sute de răspântii, poate,
Strigând de frig, suflând de trudă,
Ați întâlnit în cale vântul,
Spăimosul vânt cu fruntea udă,
În noaptea grea l-ați întâlnit
Când luna jos a prăbușit
Și când, nemaiputând,
Șubrede, satele pe rând,
Urlau ca fiarele la lună
Către furtună?.
Pe bălării, la nesfârșit,
Auzi vântul urlând,
Vântul sălbatic de noiembrie.