Aerul, tremurătorul, copilul, clarul,
în azurii pânze ne înfășoară.
În caleașca trasă de fluturii săi
a venit de cu seară.
Noaptea întreagă a lunecat,
pe vioara divină, arcușul divin.
Oprește-te! Stai! Asupră-ne stai iară și iar,
cer adamantin!
Dimineața e ceva, nu știu ce, fragil,
o amiază faunescă, aceasta e darul.
În mii de magii, de culori, se-ntrecea
aerul, tremurătorul, copilul, clarul.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume magică și eterică, plină de transformare și frumusețe naturală. Aerul personificat aduce schimbare și revelație, invitând la contemplare și visare.