Doar trei din universul cel divin
Au auzit cuvântul tău – El sus,
Tu, că vorbeşti, şi eu! şi un răspuns
De Domnul a fost dat.. şi-a pus venin
Pe-a mele pleoape, să nu văd – ce chin –
Al tău chip blând – şi pentr-un om răpus
Sub cele lespezi unde-ar fi ajuns
Mai beznă n-ar fi fost. Şi e hain
Că Domnul face asta, drag amic!
Nu pot să ne despartă cei vulgari,
Vânt, mări, nu ne transformă niciun pic,
Ne strângem mâna peste munţii mari;
Iar la final, spre cer mergând pe dric,
Şi-n stele vom rămâne solidari.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație profundă, posibil de prietenie, pusă la încercare de forțe divine. Vorbitorul exprimă un sentiment de nedreptate și dorința de a rămâne unit cu celălalt chiar și după moarte.