Cât am visat la brațele tale nesățioase,
secretul meu orfic, bântuitorul meu cânt primordial,
din locul meu aflat între forme fantomatice.
Și te-am așteptat să răscolești mormântul,
cărarea spre infern – jilavă, tăcută –
unde tremuram în îmbrățișarea nopții,
până ce-am auzit strigătul tău mortal, rău-
prevestitoru-ți glas urcând ca un vis uitat
sau ca un suflet rătăcitor strigând după lumină.
În ceața densă a eternității, un cântec înflăcărat,
și l-am urmat spre cusătura pământului,
sperând să respir iarăși, ascultând,
până ce te-ai învârtejit în jurul meu, flacăra mea întunecată,
iar apoi am murit pentru tine a doua oară.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema sacrificiului în iubire, din perspectiva Euridicei. Ea retrăiește momentul morții sale și al coborârii lui Orfeu în infern, sugerând o acceptare a destinului și o re-moarte simbolică pentru iubire.