Dormeam transcendental, amorfic,
Lungit în brazda de curând săpată.
De-ar fi plouat, ar fi crescut adonic
În ochiul meu un trup frumos de fată.
Jur-împrejur curg visele de-a rândul
Ca bărcile pescarilor pe mare
Şi-n depărtări nu desluşesc pământul,
Ci numai umbra ta nemişcătoare.
Aş fi-ncercat planeta s-o opresc
Din mersul ei felin spre asfinţit,
Dar am simţit nevoia unui gest prostesc
Şi-n ochi, trupul copilei mi-a murit.
Deodată se sfărâmă somnul greu,
Transcendental m-am înălţat la stele
Şi timpul s-a oprit din drumul său,
Şi umbra ta a prins luciri de acuarele.
Dormeam transcendental, amorfic,
Lungit în brazda reavănă şi vie.
De-ar fi plouat, ar fi crescut nevolnic
În ochiul meu un fir de iasomie.
Sensul versurilor
Piesa explorează o stare de visare transcendentală, unde realitatea se amestecă cu imaginația. Motivul central este transformarea și efemeritatea, reflectate în imagini ale naturii și ale pierderii.