Sunt cea din urmă floare a toamnei.
Am fost legănată în leagănul verii,
am stat de strajă când dă să muște vântul din nord,
îmi arde în roșu obrazul,
odinioară alb.
Sunt ultima floare de toamnă.
Sunt cel mai tânăr copil al primăverii-ngropate.
Să mori cea din urmă – e-atât de ușor;
am văzut lacul minunat de albastru,
am simțit vara moartă răsuflând sclipitor,
caliciul nu-mi mai poartă altă sămânță decât a sfârșitului.
Sunt ultima floare de toamnă.
Am văzut universul încremenit al toamnei,
am văzut lumina prietenă a două inimi depărtate,
e atât de ușor s-o urmezi,
acum voi închide poarta cea de pe urmă.
Sunt ultima floare de toamnă.
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de sfârșit și acceptare a morții, personificat printr-o floare care înfruntă toamna. Floarea reflectă asupra vieții și se pregătește să închidă ultimul capitol, găsind o oarecare ușurare în acest proces inevitabil.