Ferigi şi oase încâlcite
sunt trupul celor ce-au rămas
cu ochii-n soare.
când cerul le cădea, eutanasiat, în poală
când mintea se-ndepărta
de lumea tot mai goală.
– Şi voi,
învârtiţi în şivoi
(Şi voi)
vă-ntrupaţi în şivoi
(Şi voi).
Ce-a rămas răsare
Dinspre inimi-fiare.
În şivoi să strângă
Sângele din stâncă.
Al celor ce-au rămas cumva în picioare
odată ce dorinţa vieţii a apus,
odată ce ultima fărâmă de bucurie
a fost stinsă de omenire.
Joacă viscolul pe plaiuri,
peste trupuri suflă-n naiuri
Cântece de moarte
Gândul ce desparte
Om de solzi, pământ şi apă.
Din neant pălit îţi sapă
‘n sufletul şivoi!.
Se zvoneşte din morminte,
Viii ca să ia aminte
C-or să umple gropi de negru.
Haidaţi, fraţi, cîntaţi funebru!
Să răsune vîntul sorţii,
Ne cinstească glasul nopţii,
Lupi din grote ne îngîne,
Ţîşniţi din hore nebune!.
– Şi voi,
învârtiţi în şivoi
(Şi voi)
vă-ntrupaţi în şivoi
(Şi voi).
Ce-a rămas răsare
Dinspre inimi-fiare.
În şivoi să strângă
Sângele din stâncă.
Într-un sfârşit vom asculta
Ce-ngână, surd, pământul,
Ce gângureşte pruncul
Când solzii lumii au căzut
Şi platoşa-i e pulbere
Vedea-vom că din hău poţi doar să urci.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a renașterii într-un context natural și mistic. Versurile sugerează o transformare profundă, unde elemente ale naturii și ale condiției umane se împletesc, culminând cu o perspectivă optimistă asupra depășirii greutăților.