Iarna, printre ceața deasă, se ivesc dragele flori,
Ca și ochii triști ce-n lacrimi se ivesc adesea ori;
Pentru ele nu trăiește soarele poleitor,
Nu le supără-n cale orșicare trecător.
O, dar dacă-n primăvară, pentru sufletele vii,
Cresc flori rumene, voioase, pe-nverzitele câmpii.
Dulce cer, fă să-nflorească pe pământ adesea ori,
Pentru suflete de toamnă melancolicele flori.
Sensul versurilor
Piesa descrie frumusețea melancolică a florilor care înfloresc iarna, comparându-le cu ochii triști. Se face o paralelă cu florile vesele de primăvară, exprimându-se dorința ca și sufletele melancolice să găsească alinare în frumusețea efemeră a florilor de toamnă.