Fluture, fluture, fluture,
Aripa vântul ți-o scuture,
Craiule tânăr al florilor,
Crainic al zorilor.
Dau pentru clipa-ți ușarnică
Toată viața mea harnică;
Dau pentru leagănul vântului
Tronul pământului.
Du-mă prin lunci, unde soarele
Bând dimineața izvoarele
Merge nuntaș, iar tu ginere
Florilor tinere.
Doi spânzurați ce prin fete,
Unul furându-le betele,
Altul, mai sprințar, vederile,
Dorul și vrerile.
Mușcă-te-ar dragostea, fluture.
Friguri de dor să te scuture:
Plânge-te-ar roua cu zorile;
Râde-te-ar florile.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o admirație profundă pentru frumusețea efemeră a naturii, simbolizată de fluture. Vorbitorul își dorește să trăiască o clipă de libertate și frumusețe, fiind dispus să sacrifice totul pentru aceasta. Totuși, există și o melancolie subtilă, sugerată de imaginile cu spânzurați și de dorința ca fluturele să experimenteze dorul.