Pe malul fluviului, tristețea înflorește inexplicabil,
Dar nu ai unde să te plângi – aproape am luat-o razna.
Îl caut pe vecinul de la miazăzi; dar prietenul meu de pahar
Umblă băut de zece zile. I-am găsit doar patul gol.
O inflorescență febrilă acoperă malurile,
Hoinăresc, înregistrând pericolele, înfricoșat de primăvară.
Poezii, vin – chiar și pe acestea, le îndur din plin.
Planurile de viitor pentru acest bătrân cu părul alb mai pot aștepta.
Un fluviu adânc, două sau trei case în liniștea bambușilor,
Și aceste întâmplări: înfloriri roșii strălucind în alb!
Îmi găsesc locșorul printre vociferările primăverii:
Cu un pahar de vin în mână, urez grijilor vieții bon voyage.
Privind la vest spre Shao, de unde fumul se ridică dintre flori,
Admir din ce în ce mai mult statuara cramă Po-hua.
Să golești cupe aurii de vin, urmărind fete frumoase
Dansând pe broderia covoarelor – câți pot îndura așa ceva?
La est de râu, în fața cavoului unde zace starețul Huang,
Primăvara e o splendoare fragilă printre brizele ușoare.
În această explozie libertină a florilor de piersic,
Ar trebui să prețuiesc felinarele roșii sau luminile stinse?
La casa Doamnei Huang, bobocii dând în floare umplu cărările:
Sub greutatea lor, mii sau zeci de mii, ramurile se apleacă la pământ.
Fluturii întârzie în zboruri lejere – un dans neîntrerupt,
Urmărind liniile melodice ale grangurilor care cântă alene.
Nu-mi place când bobocii înfloresc; vreau să mor. Mi-e teamă.
Odată trecută floarea, căderea-n bătrânețe devine inexorabilă.
Iar ei se scutură, bucuroși, pe fiecare ram. Dar, hai să nu mai vorbim,
Boboci micuți, despre aceste lucruri – deschideți-vă delicat, cu grijă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de melancolie și teamă în fața trecerii timpului și a inevitabilității morții, folosind imagini ale naturii, în special înflorirea bobocilor primăvara, ca simboluri ale vieții și decăderii. Naratorul se simte singur și copleșit de frumusețea efemeră a primăverii, preferând să se refugieze în vin și amintiri.