Neînsemnat, plăpând,
uşor,
în ierburi nevăzută
trişcă,
glăscioru-i trist
adeseori
ne-nseninează
şi ne mişcă.
Ziua
domneşte peste hat,
iar noaptea
simţi cu duioşie
că, nu ştiu cum ajuns
sub pat,
îţi cântă-n taină
numai ţie.
Eu zac departe,
în pustii,
şi lacrimile-mi curg
amare.
Dor de nevastă
şi copii
mă sfâşâie
fără-ndurare.
Plâng strune,
flautele gem,
e cântul lor
fără pereche,
dar eu
drept alinare chem
acest glas viu
în ceas de veghe.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund al unui om aflat departe de casă și de cei dragi. Cântecul greierului devine o alinare în singurătate, un simbol al legăturii cu viața lăsată în urmă.