Zarea azi e-n ceață,
și lumea-i largă-un
câmp de zăpadă.
Vântul, spulberând fulgi, îngână
și-n tihnă de mari
taine cântă.
…Cu ochi holbați mă uit în jos,
că-n mine, poate,
s-a înnegrit tot.
Tremurând, genunchii mă lasă
și sărut neaua,
că este albă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și introspecție în timpul iernii. Vorbitorul se simte copleșit de întuneric interior, dar găsește o formă de purificare și speranță în albul zăpezii.