Stau în sara liniștită sub castanul înflorit
La o masă-n trei picioare de brad sur și-nvechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuțite asfințitul,
Peste masa cenușie încrestată cu cuțitul.
Trece-un uliu spre pădurea ce se clatină în vale,
Însemnând peste-o ogradă o bulboană de spirale.
Între pomi, într-o poiană printre crengi cadelnițând,
Văd știubeie văruite, toate așezate-n rând, –
Și privind prisaca albă cu căsuțe argintii,
Mi se pare că-n poiană e un sat pentru copii.
Peste valea unde crește tot mai des pădurea-naltă,
Într-un iaz cu ape limpezi cântă un buhai de baltă,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Răcoros răsună-n frunza din copacii de pe-aproape.
Soarele căzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiază frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,
Și acum abia sclipește peste-acoperișul lucii,
În clopotnița din zare, răstignit pe vârful crucii.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj rural idilic la asfințit, evocând un sentiment de liniște și contemplare. Observatorul se află într-o livadă și reflectă asupra frumuseții naturii înconjurătoare, de la albine și iazuri până la dealuri și clopotnițe.