Și călărind alaltăieri pe drumuri,
îngândurat de mers ce nu-mi plăcea,
l-am întâlnit pe Zeu în calea mea,
purtând veșmânt de pelerin de-a pururi.
Iar chipul său mi-a apărut, ce tras,
și parcă izgonit din seniorie;
pe gânduri, suspinând, tainită mie,
venea cu capu-n jos, cu singur pas.
Când mă văzu, chemându-mă-napoi,
îmi spuse: „Vin din locul de departe
unde inima ta era prin mine:
o duc slujire unei grații noi”.
Atunci am smuls din el atâta parte
încât nu știu cum dispărut fu bine.
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire neașteptată cu o divinitate într-o călătorie, sugerând o transformare interioară și o pierdere a unei părți din sine în slujba unei noi grații. Naratorul reflectă asupra acestei întâlniri misterioase și a impactului ei asupra sa.