Dante Alighieri – Infernul: Cântul XXXI

INFERNUL.CÂNTUL XXXI.Puțul giganților.Aceeași limbă ce-mi mușcă făpturape-obraji punând culoarea stacojie,găsi și leac s-aline mușcătura,ca lancea lui Ahil ce-n bătălie,pre câte-aud, stârnea în dușmani jaleași-apoi, era prilej de bucurie.Urcarăm dar, lăsând în urmă valea,pe râpele care-o încingeau deșarteși n-am dat glas cât străbăturăm calea.Nici zi deplină nu era, nici noapteși-n zare-mi ochii nu găseau răsunet,dar auzii … Citește mai mult

Dante Alighieri – Atât de Dulce și de Castă-Apare

Atât de dulce și de castă-apareStăpâna mea, când lumii se arată,Că limba amuțește-nfioratăȘi ochiul nu-ndrăznește s-o măsoare.Veșmânt de blândă umilință are,Deși, în mers, se simte lăudată;Pământului, minune-nvederată,Din ceruri pare, lină să pogoare.Privirile desfată și alină,Încât din ochi, dulceața-n suflet trece,Și n-o-nțelege cel ce n-o încearcă;Un duh ușure de pe buze parcăI se desprinde-n zbor și … Citește mai mult

Dante Alighieri – Infernul – Cantul XXVIII

Cercul al optulea: Bolgia a noua. Semănătorii de dezbinări.Au cine-ar şti, chiar dac-ar fi să spunăde zece ori la rând şi nu-n poeziece răni văzut-am şi cât sânge-n spumă?De bună seamă nu-i uşor a scrie, căci graiului şi minţii nu-i e datcu-a lor puteri atari minuni să-nvie.De-ai sta s-aduni tot neamul spulberatdin ţara Pugliei, aprig … Citește mai mult

Dante Alighieri – În Multe Gânduri Merg Vorbind de Zeu

În multe gânduri merg vorbind de Zeu:neîncetat schimbarea lor mă cere,unul mă vrea întru a lui putere;cellalt smintire-mi spune că-i mereu;altul sperând, o mângâiere-mi poartă,altul plângând îmi dă suspine multe;de milă doar se înteleg să-asculte,cutremurarea-n inimă li-i poartă.Nu știu din care, adevăr să iau,aș vrea să spun, dar nu știu ce, pe șleau:astfel sunt amoroasă … Citește mai mult

Dante Alighieri – Din Vita Nuova

Așa gentilă și onestă-mi parestăpâna mea pe alții când salută,că limba, tremurând, rămâne mutăși nu cutează ochii s-o măsoare.De-i lăudată, trece gânditoare,smerit purtându-și grația-nnăscută;și pare că, din ceruri coborâtă,e pe pământ minunii-ntruchipare.Așa desfată-a ochilor lumină,că iscă-n piept o dulce fericire,de ne-nțeles cuiva ce n-o încearcă.iar de pe buze îi adie parcăzefir suav, cu izuri de … Citește mai mult

Dante Alighieri – Infernul – Cântul XXXIII

Cântul XXXIII.Cercul al noulea: Trădătorii. Zona a doua: Antenora. Contele Ugolino. Invectiva împotriva Pisei.Îşi şterse duhu-gura însângerată, când m-auzii că-nspre el grăiesc,de părul cefii pân’ la os mâncatăşi-apoi rosti: „Tu-mi ceri să scormonesc dureri adânci şi fără leac ce-n mine,şi nerostite, plânsul îl stârnesc.Dar dacă vorba-mi va rodi ruşine pe lume sus acestui pui de … Citește mai mult

Dante Alighieri – Infernul

Cercul al doilea. Judecătorul Infernului: Minos. Păcătoșii dindragoste. Francesca da Rimini și Paolo Malatesta.Povestea lor de dragoste și de moarte.Din primul brâu am coborât astfelîn cel de-al doilea, ce mai strâmt rotește,dar chin mai mare adăpostește-n el.Acolo-n prag stă Minos și rânjește, greșeala cată, iar apoi, turbat, precum își-nvârte coada lui, menește.Ajuns în fața-i, duhul … Citește mai mult

Dante Alighieri – Paradisul

Cântul XXVIII.Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngereşti. Concordanţa între îngeri şi ceruri.1 Când adevărul despre-umana ginteşi traiul ei mi-l tălmăci spunândcea care raiul mi-l sădeşte-n minte,4 cum vede omul în oglindă-arzândo torţă ce din spate-l luminează,‘nainte s-o cuprindă-n văz sau gând,7 şi adevărul vrând curat să-l vazăse-ntoarce-aflând că-i potrivit cu glaja,ca versu-n cânt cu … Citește mai mult

Dante Alighieri – Și Călărind Alaltăieri Pe Drumuri

Și călărind alaltăieri pe drumuri,îngândurat de mers ce nu-mi plăcea,l-am întâlnit pe Zeu în calea mea,purtând veșmânt de pelerin de-a pururi.Iar chipul său mi-a apărut, ce tras,și parcă izgonit din seniorie;pe gânduri, suspinând, tainită mie,venea cu capu-n jos, cu singur pas.Când mă văzu, chemându-mă-napoi,îmi spuse: „Vin din locul de departeunde inima ta era prin mine:o … Citește mai mult

Dante Alighieri – Joasă Moarte Milei Cât Dușmana

Josnică moarte, milei cât dușmană,durerii, antică mamă,judecată a toate peste seamă,imii dând amărăciunea hrană,din care plec numai și numai rană,să te proscrie, limba țipă-n vamă.Și dacă azi vreau să-mi cerșești iertares-ar cădea să spun,greșala ta nedreaptă e, oricare,nu pentru că ascunsă e oricum,ci pentru ca mânia să-nfioarepe cel hrănind iubirea de acum.Ai izgonit curtoazia din … Citește mai mult