Sub vraja razelor de Lună,
O-nchipuire mi-a șoptit
Că poate viața să-mi supună
Și, de îndată, m-am oprit.
A devenit acea făptură
Ce mă-mpresoară, fremătând,
Cu brațe calde și îmi jură
Că-i sunt în fiecare gând.
Iar ea-mi plutește printre doruri
Pe aripi ce m-ating ușor,
Când gândul mai încearcă zboruri
Pe cerul zeului Amor.
Privirea-i, încă visătoare,
Îmi e ca vraja de atunci,
Iar glasu-i de privighetoare
E singurul ce-mi dă porunci.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de reverie și idealizare a unei figuri feminine, văzută ca o încântare sub influența luminii lunii. Eul liric este captivat de această prezență eterică, care îi domină gândurile și acțiunile.