Mi-a șoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
„Mâine dorm, îți dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare.”.
Și a fost o zi de toamnă
Ca de vară – ce să zic? –
Păi, când vântul te îndeamnă,
Știe el ce știe, zic.
Mi-am luat în parc amicul
Și am mers, am mers, am mers,
De simțeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.
O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum – ce-o fi o fi! –
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii.
Și cu-atât de colorate
Frunze, bone și mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile.. ghici!.
Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Și, în gând, cu-același vers:
„.. Ce e scris și pentru noi..”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(24 sept. 2017, Vol.”Hai, pa!”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o plimbare de toamnă, surprinzând frumusețea naturii și starea contemplativă a autorului. El își dorește un moment de singurătate, dar este înconjurat de peisajul vibrant al toamnei și de prezența discretă a celorlalți.