Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru și plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.
– E doar o părere – îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie – e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ți-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!.
-Și-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Neliniști m-apasă și griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!.
În “Cărțile junglei”, o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu își visează pereche,
iar gândul te poartă spre țărmuri dorite.
Daniel Vișan-Dimitriu
(21 mai 2015, Vol. “Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de neliniște și griji, contrastate cu frumusețea și promisiunea primăverii. Vântul devine un confident care oferă o perspectivă optimistă, amintind că aceste stări sunt firești și temporare.