Septembrie acesta-i o splendoare,
Iar parcul ne încântă-n verde viu
Sub cerul care-i încă azuriu
Şi-nveselit de razele de Soare.
E-un timp ce ne-aminteşte luna mai..
Îţi aminteşti de noi, atunci, demult,
Când totu-n viaţă ne era tumult
Şi ne simţeam ca îngerii în Rai?.
Aşa e şi acum, iubita mea,
Ca şi atunci, iar frunzele-mi şoptesc
Acelaşi susur fin, copilăresc.
Îmi spun că nu e mult şi vor cădea,
Plutind uşor prin toamna ta şi-a mea,
Cu-acelaşi foşnet simplu: „Te iubesc!”.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimente de nostalgie și iubire, comparând prezentul cu amintiri frumoase din trecut, într-un cadru autumnal idilic. Natura devine un martor și un mesager al iubirii eterne.