Confuzie a nopții, e? Chimeră?
O floare cu petalele albastre,
Sau aripi de prin visurile noastre
Născute-n ram închis în volieră?
E-un mugur care și-a luat din astre
Culoarea care noaptea îi conferă
Puteri în viața aventurieră
Din zbor în lumea vorbelor măiastre?
De-i numai o-ntâmplare de o clipă
Ce și-a dorit întruchiparea sa,
Nu poate fi, în visul meu, risipă,
Ci o dorință vie de-a putea
Să îmi arate cum se înfiripă
O primăvară nouă-n viața mea.
Daniel Vișan-Dimitriu
(06 mai 2021, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa explorează confuzia și frumusețea unei himere albastre, văzută ca o floare sau aripi născute din vise. Ea simbolizează o dorință vie de a descoperi un nou început, o primăvară în viață.