E toamnă, e târziu și plouă-ntr-una
Pe frunzele-amorțite și pe gânduri
Ce nu mai pot să zboare, căci fortuna
Le-a încuiat în necitite rânduri.
Așteaptă-nfrigurate și mai speră
Ca lacătul pecetluit de-o vrajă
Să ruginească-n trista atmosferă
Sau să își uite rolul său de mreajă.
Și-atunci, când vor putea din nou să zboare
Spre zări albastre, calde și senine,
Vor căpăta și aripi și culoare
Te vor găsi, vor fi din nou cu tine.
Îți vor aduce iarăși bucurie,
Privirea ta va fi strălucitoare,
Iar vântul, într-o dulce acalmie,
Îți va depune-o floare la picioare.
Vei fi, din nou, frumoasa de-altădată,
În echilibrul de la echinocții,
Ce îmi oferă-n noaptea înstelată
Sărutul ce cuprinde miezul nopții.
Sensul versurilor
Poezia descrie o stare de melancolie și așteptare, în care amintirile și gândurile sunt captive. Exprimă speranța unei renașteri și a regăsirii bucuriei, culminând cu un sărut simbolic la miezul nopții, reprezentând un moment de echilibru și frumusețe.