E un sfârșit de drum la casa lor;
De-acolo, până hăt, în depărtare,
Nu se mai văd nici urmele de care,
Nici resturi dintr-un gând amăgitor.
Acolo totu-i simplu și e clar,
Așa cum viața trebuie să fie:
Lipsită de-a măririi nebunie,
Căci visurile mari sunt în zadar.
Tronează pacea-n aerul curat
Și jurul tot îmi pare că păzește
Ca răul care-n lume viețuiește
Să nu strivească locul minunat.
Bătrânii nu-s aici – au fost cândva,
Dar au plecat spre viața următoare
Pe-un drum asemeni drumului de care;
În zbor înalt, pe-acesta-l vor urma.
Sensul versurilor
Piesa descrie un loc idilic, un fel de rai, unde viața este simplă și lipsită de ambiții deșarte. Sugerează o acceptare a morții ca parte a unui ciclu natural, bătrânii plecând spre o altă viață, urmând același drum.