Şi nu era-ntuneric sau lumină
în clipa-aceea, nu era nimic,
dar căutam, în linişte deplină,
un plan, ca din genuni să mă ridic.
Pluteam, uşor, prin timpul nestatornic,
când am simţit, întâi ca un fior,
tic-tacul ce-amintea de un ceasornic
sau de pedala unui ţesător.
Era atât de simplu, previzibil!
Mi-am amintit de şuierul de vânt
venit de nicăieri şi invizibil
spre frunza care tremură a cânt.
A fost, apoi, privirea spre lumină,
căci apăruse-o rază din neant
ce preschimba nimicul fără vină
în universul vechi, terifiant.
Am înţeles atunci şi, printre ape,
departe şi de cer şi de pământ,
am hotărât ca timpul să îngroape
tot ce, în lumea veche, m-a înfrânt.
Daniel Vişan-Dimitriu
(2 sept. 2016, Vol.”Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie interioară din întuneric și nimic către lumină și înțelegere. Vorbitorul găsește o rază de speranță și decide să lase în urmă trecutul, îmbrățișând un nou început.