Azi, am văzut copacii cu mii de flori pe ramuri,
Încât un gând de-o clipă prin minte-a apărut,
Legat de albul iernii, de frigul ce-a trecut,
Dar l-au strivit miresme de-atâtea noi balsamuri.
Parfum de primăvară, de aer ce dezgheață
Zăvoarele din inimi și tot ce zace-nchis
Cu lanțuri de-ntuneric venite din abis
Ca-n suflete s-aducă a lumii neagră față!
Bondari, albine, fluturi și multe dintre doruri
Se-amestecă-n petale, pe lujerele verzi,
Pe amintiri și clipe ce-ai vrea să le dezmierzi
Și să le-amâni plecarea și spre uitare, zboruri.
E-o nouă primăvară, o primăvară-n care
Seninul meu din suflet se-arată în priviri
Ce spun că frigul, norii, sunt numai amăgiri
Ce n-au să încolțească și nu-s, în mugur, floare.
Aștept ca dinspre ceruri să îi apară solii,
Cu strigăte-n triunghiuri sau tril învălmășit
În zbor trecut de norii ce, iată, au pierit
Sub Soarele din marte, când înfloresc magnolii.
Sensul versurilor
Piesa descrie sosirea primăverii și impactul ei asupra sufletului, amintind de trecut, dar aducând speranță și o nouă perspectivă. Natura este personificată, iar sentimentele umane se împletesc cu imaginile florilor și ale luminii.