Aud chemarea zilei când noaptea mă-mpresoară
Și strigătul luminii în visurile ei,
Neliniști mă inundă în fiecare seară
Când cerul licărește-n alaiuri de scântei.
Parfumuri mă inundă, aromele dansează
În umbre ce se-nalță purtate printre nori
Ascunși prin întuneric, împinși de câte-o rază
A lunii ce-i gonește departe, înspre zori.
Pe buze, murmurate, cuvintele-mi sunt șoapte
Ce se avântă-n ceruri cuprinse de fiori,
Amestecate-n forfot de aripi și de noapte
Cu larma primăverii din zborul de cocori.
Cuvintele acelea sunt ruga mea de seară,
Sunt gânduri ce se-nalță în șoaptele-cuvânt
Purtate înspre ceruri, cu vina-n primăvară,
Căci a venit prea plină de tine, pe Pământ.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de neliniște și dorință resimțite în timpul nopții. Vorbitorul își exprimă gândurile și rugăciunile, simțind o melancolie profundă legată de o prezență absentă.