Pluteam, tăcut, pe valuri de cristale
Și-mi revedeam în ele, ca-ntr-un vis,
În carusele vagi, zodiacale,
Frânturi din tot ce timpul a închis.
Se derulau prin orizonturi stranii
Neliniștile multor amintiri
Din primăveri ce-mi înfloreau în anii
Trecuți în taina primelor iubiri.
Mai rătăceau pe țărmuri de uitare
Acolo, prin ținutul de cristal
În care își găsiseră-alinare
Sub raze reci de gânduri din astral.
Mai străluceau, dar n-am dorit niciuna
Pe valul meu din marea de acum
În care-mi înflorește numai una,
Cu care-mpart, demult, același drum.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecutului și a amintirilor, văzute ca fragmente dintr-un vis. Vorbitorul își amintește de iubiri trecute, dar se concentrează asupra iubirii prezente, cu care împarte același drum.