E-o liniște de care Luna plină
se-ntreabă: “Sunt eu, oare, vinovată?”
și pune-o sărutare apăsată
pe-o noapte ce se-mbată de lumină.
Se-adună, parcă, urletele-n vaier,
iar pașii umbrelor se pierd în ceață
vibrând în inimile ce îngheață
pe sunete cuprinse-n negru caier.
E noaptea-n care haita se adună
cu ochi strălucitori, dorindu-și sânge,
c-o lăcomie care poate-nfrânge
voința unor alți copii de lună
în ochii cărora un timp se frânge
în noaptea-n care Luna plină.. plânge.
Daniel Vișan-Dimitriu
(3 feb. 2015, Vol.”Oare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o noapte melancolică, dominată de singurătate și tristețe. Luna plină pare să fie martora și complice la această stare, în timp ce umbrele și urletele amplifică sentimentul de disperare.