Fereastra mea e-o parte din tablou
sau uneori oglinda ce-mi răsfrânge
decorul care de un timp îmi plânge,
dar este şi al viselor ecou.
E foarte veche rama, iar pe geam
se scurg în voie urmele de ploaie
încât lumina zilei se înmoaie
când trece-n strat de timp, în amalgam.
Pe pat, e-o carte veche, o citesc
şi doar o filă, ultima, e nouă,
iar multe din trecut au stropi de rouă
pe care-i văd doar când o răsfoiesc.
Nu mă opresc pe-acolo – ştiu ce-am scris! –
mi-o amintesc pe toată: e-o poveste
ce, peste vremuri, poate să ateste
că de fereastră a trecut un vis.
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție melancolică asupra trecutului și a viselor pierdute, văzute prin prisma unei ferestre care servește drept jurnal personal. Vorbitorul rememorează amintiri și sentimente asociate cu timpul care a trecut.