Johann Wolfgang Von Goethe – Jurnalul XXIV
Cum, la sfârșit, poemul cu renumeNe-ndrumă-ntotdeauna spre-o morală,Vă voi mărturisi ce vor anumeSă spună-aceste versuri la iuțeală:Adeseori ne poticnim în lume;Însă în toată marea ei sminteală,Din două pârghii, care mișcă firea,Mai mult ca datoria-i doar iubirea.