Într-o zi de vară, prins de-o acalmie,
Se-așezase Vântul lângă-o păpădie
Fragedă, frumoasă ca o primăvară,
Cu privirea verde, trupul de fecioară.
Macii de prin lanuri, plini de gelozie,
Se roșeau ca focul când, în armonie,
Vântul și aleasa, luminați de Lună,
Savurau plăcerea nopții împreună.
Nu știau ce-aduce ziua următoare,
N-așteptau să afle ce vor fi sub Soare,
Nu voiau să schimbe cerul plin de stele
Cu nimic ce-ar stinge clipele acele.
Ce-a urmat, nu-i nimeni care să ne spună
Și-a rămas o taină. Poate-s împreună,
Ori pe sus, prin ceruri, este o câmpie
Unde vântul duce-n gând o păpădie.
Sensul versurilor
Poezia descrie o idilă romantică între Vânt și o păpădie într-o noapte de vară. Autorul lasă finalul deschis, sugerând că povestea lor rămâne un mister, poate continuând într-un tărâm idilic.