Se-aștern de parcă-s clipe dintr-o viață
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfață
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.
Era de-un verde crud, iar timpul – stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.
Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.
Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galben-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.
Sensul versurilor
Piesa descrie metaforic trecerea timpului și transformările vieții, folosind imaginea frunzelor care se aștern și își schimbă culoarea. Versurile reflectă asupra efemerității și a impactului timpului asupra naturii și asupra noastră.