I.
pietrei
ce domină
grădina, totdeauna i se lasă
loc pentru vreme.
chipul mic al ploii.
II.
fântâna
tu.
III.
lin
l-a străpuns
ca o pasăre
asfințitul.
IV.
umbra
înflorită mă primește
ca un dar.
fântâna
sau poate numai glasul.
în umbra florii parcă îngropat.
V.
apa grădinii unui ac de pin.
a înfloririi unei crisanteme
identice-n curbură cu linia descrisă
de spada fulgerată
în purpură.
VI.
marea: cameliile!.
VII.
viața
această
eleganță a aerului.
VIII.
aici! acum!.
IX.
privirea
ca un nor
atingeri de versete
de ace și cristale
în aerul Grădinii
cinul ce-ntinse coarde
spada-n lumina sa.
X.
tot ce atingi e din cuvinte.
petale, ce se lasă
pe munte
dimineața!.
XI.
vălul
e-aproape stins
ascunsă
fața.
numai raza
privirii
ce se frânge.
asemeni
asfințirii
degetele
ezită.
XII.
în suflet
petală cu petală
cum se coboară-ncet
ceruri coboară
Sensul versurilor
Piesa este o meditație poetică asupra naturii, spiritualității și efemerității vieții. Imaginile grădinii, apei, florilor și luminii sunt folosite pentru a explora teme precum frumusețea trecătoare, conexiunea cu divinul și puterea cuvintelor.