Încântătoare, maiestoasă,
Visări de-nalt printre poteci,
Îi simt suflarea răcoroasă
De trunchiuri zvelte, ape reci.
Ce mic sunt printre colosali
Cu vene groase-n rădăcini…
Miresme de giganți florali
Se scurg din vârfuri de tulpini.
Mă simt în trup de uriaș
Ce-mi dă fiori de neștiut.
Îmi caut riduri de făgaș…
Mă simt infim, sunt un pierdut.
Iuțesc și inimă și pas,
M-afund în pat de frunzăriș;
Am gât uscat, sunt în impas…
… Ajung, mă scald în luminiș.
E plin pământul de verdeață,
E reavăn cu mirosuri fine;
Narcise-mi dau parfum de viață…
E tril și zumzet de albine.
M-afund cu pieptul printre flori,
Jur-împrejur e-un verde sobru,
Sunt mii de falnici slujitori…
Rămân cu ei… copil de codru!
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență profundă de conectare cu natura, în special cu o pădure. Vorbitorul se simte copleșit de măreția și frumusețea pădurii, găsind un sentiment de apartenență și liniște în mijlocul ei.