Am la rabat melancolie,
C-am strâns prea multă și m-apasă
Pe aripi, veșnic într-o vrie
În transa unui alt… acasă.
Misterios e nepătrunsul,
Neînțeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc… Recursul
E-n fond un viitor trecut!
De suntem toți, primar, fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem și frunză, râmă…
Rememorați o omenire!?
Privesc, ca Nostradamus, jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul din necaz…
… Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el licoare
Endomorfinică… un stimul,
Lăsându-și numai iz de floare.
Îmi pierd și timp -ce am puțin-
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile… ce-am în urnă.
Sunt veșnic anticariat,
Sedus de timpuri, în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.
Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Și, altul fizic, doar alean.
Ori sunt un specimen vetusc,
Resuscitat din agonie…
Norocu-și agățând de-un vâsc
Pe-o râpă… de melancolie?!.
Și-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină,
Săpând în viitor, trecut…
Ce încerc să port în gând, patină…
Sensul versurilor
The song reflects on the feeling of melancholy, exploring themes of time, memory, and the search for meaning in the past. The lyrics express a sense of being lost in contemplation, caught between dreams and reality, and grappling with the weight of past experiences.