Am început să-mi rup dintre petale,
Lăsându-le-n cădere pe poteci
Pentru urmaşi, ce-aşteaptă să se scoale
La reînvierea dintre cripte sumbre, reci.
M-am consumat în fructul destinat
Să las sămânţă-n seminţii la lume..
Sunt coaja dură din trăiri; uscat,
Mumifiat treptat, agale, în cutume.
Am oare-n adâncime rădăcini,
Să fiu la viermi şi cârtiţe o hrană?
Sau poate bun de lemn aş fi, de strană
La înţelepţi.. Sălaş de zbor în heruvimi!?.
M-am denudat de timp, de la uzură,
Prin şlefuirea zilelor din ani..
Pământ şi-o apă-s de contemporani!
I-am fost lui Dumnezeu o tevatură!?.
Rămâne să îmi strâng în „bunuri”.. fapte,
Să am bagajul pregătit de rai,
Din lecţia predată; „Tot să dai..
Oricum nu duci nimic în dar.. la moarte”!!!
Sensul versurilor
Piesa explorează tema sacrificiului personal și a pregătirii pentru moarte. Vorbitorul reflectă asupra vieții sale, asupra dăruirii și a faptului că singurele lucruri pe care le luăm cu noi sunt faptele noastre.