Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată,
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficși, uscați
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de tați
ce-au părăsit copii taman
când școala nu e terminată..
și veșnic vor trăi cu întreruperi.
Îmi sunt și ei colegii
sau prea mulți prieteni,
ori simpli cunoscuți de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi,
deși cu dor îi caut!?..
Este ca-n meciul cu balonul aut,
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
și-alergători pe-o ață totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni..
din dat c-un zar și n-au trișat.. oh, blegii.
Și-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de.. țară
și-acum pleacă ușor
-că-i doar democrație-..
dar nefast, le pleacă și copii,
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi..
se duce-o seminție,
din care-s sigur parte și-am să mor
la fel așa-n nepusă masă, într-o doară..
căci tot remarc; nu se răspunde la-ntrebare!?..
Deja e-un rău imens de gol,
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alții ca și mine
și nu-s, chiar dacă mă tot uit în jur
și-mi caut dialog.. nu un oarecare,
c-așa sunt eu, ce nu cunosc mă doare
și încă nu-mi vreau tur,
că am încă ceva de sacru-n vine
și-o groază de istorii să le povestesc..
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol..
Aș putea da-neștire nume,
poate-n „attach” la câteva imagini
-din cele ce cu siguranță-ncurc-..
ca-ntotdeauna n-am dat importanță
la ce nu mi-e profund util..
aproape o rușine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganță
de trecător așa prin viață, doar să mă descurc..
sunt vinovat fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume..
25. 02. 2011
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de dezrădăcinare și singurătate al unui individ care se simte vinovat pentru că a plecat din țară. El reflectă asupra pierderilor și asupra golului interior pe care îl resimte, căutându-se printre ceilalți, dar simțindu-se tot mai izolat.