De tine mi-e departe și mi-e ger
că-i între noi distanță de o toamnă.
Poeții mor la fel ca tine, Doamnă,
atât că-și sapă singuri groapa-n cer.
Ce fericire-i când, de vrei să mori,
ca la un semn, în loc de lumânare,
la cap, ți-aprinde Dumnezeu alt soare,
iar groapa ți se-acoperă cu nori!
Iubind, poeții moartea și-o-nfiripă,
că-s zilnic doar durere și risipă,
imuni la beteșuguri pământești,
dar măcinați de gânduri îngerești:
cât păsări pot zbura doar cu-o aripă,
și tu, o toamnă, poți să mă iubești!…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire imposibilă, marcată de distanță și melancolie. Poetul contemplă efemeritatea vieții și a sentimentelor, găsind o consolare paradoxală în ideea morții și a transcendenței.