Corneliu Vadim Tudor – Memento Mori

Memento mori.
Și dacă tot murim pe lumea asta
hai să murim frumos, ca niște prinți,
eroică și tristă ne e casta,
iar primăvara și-a ieșit din minți.
Precum un viu avertisment al morții
ne însoțește umbra pe pământ,
e un memento zilnic, luat în porții,
vendeta celor care nu mai sunt.
Și poate că aici e tocmai iadul
unui tărâm din alte galaxii,
suntem visați, noi suntem doar răsadul
trimis în lung surghiun spre a trăi.
Dar noi trăim? Îmi pare mai degrabă
cobai divinității că suntem,
e viața noastră broderia slabă
țesută de păianjenul suprem.
Noi am murit demult, din clipa-n care
s-a stins întâiul om în univers,
iar nașterea e numai o eroare
ce se îndreaptă, tot mereu, din mers.

Sensul versurilor

Piesa reflectă asupra mortalității și a condiției umane, sugerând că viața pe pământ ar putea fi o formă de exil sau un experiment divin. Vorbește despre moarte ca o constantă și naștere ca o eroare, subliniind o perspectivă pesimistă asupra existenței.

Lasă un comentariu