Ai pus temelie în zidul flămând
Și trupul femeii și sufletul tău,
Ca bivolii beznei, în goană trecând,
Să nu-l mai doboare cu fruntea în hău.
Manole, tu dăinui – mortar nevăzut –
În rar, nelumesc ctitorit giuvaer.
Și dacă sub aripa frântă-ai căzut,
În turle mereu te înalți pân’la cer.
Sensul versurilor
Piesa evocă legenda lui Manole, meșterul care și-a zidit soția în temelie pentru a asigura durabilitatea construcției sale. Este un cântec despre sacrificiu, creație și dăinuirea prin artă, chiar și cu prețul pierderii personale.