Constantin-Aurel Dragodan – Recviem

Ideilor mari, luptătorii le-nchinăElanul întreg, în bogată risipă,Cum fluturii nopţii s-avântă-n luminăChiar dacă-şi vor arde plăpânda aripă.Şi-n clipa supremă, pe tainice clape,Din jertfele lor înfloresc simfoniiŞi cântec de lebădă sună pe ape:Fior tremolat în prelungi agonii.Noi ştim că plecară, cu aripi uşoare,Spre ţărmul de pace din zări violete,Dar, crunt, despărţirea aceasta ne doare,Adânc sângerăm în … Citește mai mult

Constantin-Aurel Dragodan – Itinerar Imaginar

Săracilor, infirmilor asemeni,Bolnavilor cu ochii arși de febreȘi orbilor și sclavilor frați gemeni,Noi viața ne-o visăm prin reci tenebre.Din când în când mai descifrăm cuvintePe un atlas imaginar, ocult,Mai răsfoim aducerea aminteA cărților citite de demult.Și-atunci ne smulgem bietei noastre hume,Tu, lanț, ne cazi, clepsidră, tu te spargi!Tăcuți, ca niște umbre fără nume,Pornim grăbiți spre … Citește mai mult

Constantin-Aurel Dragodan – Pasărea Măiastră

Fata din poveste, fata de-mpărat,Preschimbată-n sacră pasăre măiastră,S-a lăsat în zboru-i neastâmpărat,Undeva, pe-o creangă de lumină-albastră.De privirea-mi oarbă fuge şi se-ascunde,Poate-i după lună, poate-i după-o stea!Măi, Ochilă, frate, n-o zăreşti niciunde?Sau ţi-a curs şi ţie beznă-n pleoape, grea?.Păsări-Lăţ zadarnic dibuie şi scurmăHăul cu tufişuri. Simt că niciodatăVisul meu nostalgic n-o să-ţi dea de urmă,Pasăre măiastră … Citește mai mult

Constantin-Aurel Dragodan – Manole

Ai pus temelie în zidul flămândȘi trupul femeii și sufletul tău,Ca bivolii beznei, în goană trecând,Să nu-l mai doboare cu fruntea în hău.Manole, tu dăinui – mortar nevăzut –În rar, nelumesc ctitorit giuvaer.Și dacă sub aripa frântă-ai căzut,În turle mereu te înalți pân’la cer.

Constantin-Aurel Dragodan – Transfigurare

Ci am pornit demult, odată, mut,Ușor ca un profet mergând pe ape.Alături, geamănul meu frate Lut,Anevoia prin gloduri și hârtoape.Suiam, suiam, transfigurat, întrunaCetatea Viața rămânând în vale.Se aninase-n părul nopții luna:Tiară grea, bătută în opale.Și sus, Domnița așteptând zâmbeaȘi-i străluceau la gât lunare salbe,Când porumbeii mâinilor ei albe,Sfios se cuibăriră-n palma mea.Tăcuți, am stat sub … Citește mai mult

Constantin-Aurel Dragodan – Percheziție

E toamnă, și e noapte, și e ploaie.A curs în curte cerul, poloboc.Prin mari băltoace, deținuții, droaie,Desfac boccelele ca la talcioc.Un temnicer, cu mațele pestrițe,Se leagănă pe lângă osândițiȘi grohăie – obezul cu petlițe:„Cătați-i bine, c-ăștia-s bandiți!”.Și, rând pe rând, trosnesc din cusăturiCămăși și uniforme învechite.Ce cad apoi, în zloată și lături,Ca niște șoimi cu … Citește mai mult

Constantin-Aurel Dragodan – Cântec Pentru Sirenă

Spre ochii tăi, cu ape-adânci ca marea,Călătoream: năierul trist, pribeagul.În licăr stins îşi risipea şiragulDe ametiste pure, înserarea.Ce caldă melodie îmi trimiseChemarea ta, transfigurându-mi seara?Ştiam că mor, şi n-am ales nici ceara,Nici funia vicleanului Ulise.Şi-acum când incantaţia îşi stingeAcordurile-ademenirii oarbe –Cu buze moi, talazul ce mă soarbeCa un sărut suprem te va atinge.

Constantin-Aurel Dragodan – Narcisism

Mi-i trupul cosmic taină-amețitoareÎn liniștea și haosul fecund,Când beznele atotstăpânitoareCu ochii mei telurici le pătrund.Mă-ndrăgostesc de propria mea splendoareRăsfântă-n lacul nopții fără fund!Mi-i trupul cosmic taină-amețitoareÎn liniștea și haosul fecund.Dezleg, în trecerea-mi cutezătoare,Noianele misterului rotundȘi mă vrăjește-un vis ciudat ce moare –Aureolă-n somnul meu profund.Mi-i trupul cosmic taină amețitoare.

Constantin-Aurel Dragodan – Biblioteca în Alfabetul Morse

Cavou fără cruce, sub negrul blestem,Cu sumbre celule, firide de gheață,Cetatea tăcerii în care zăcemDeparte de lume, departe de viață.Cu țipăt târziu, cucuvelele stranii,Trecând prin nesomn de lihniți deținuți,Ne sfâșie noaptea cu triste jelanii,Ca plânsul copiilor noștri pierduți.Deșarte, mor visele noastre pe rând,Tiptil, deznădejdea ne mușcă, năpârcă,Și zile schiloade se duc șchiopătândCu unul din noi, … Citește mai mult

Constantin-Aurel Dragodan – Cântec de Toamnă

„… on cloue en grande hâte un cercueilquelque part”Charles Baudelaire.Ascult, întins pe scândurile goale,Cum plâng la gratii ploile mărunte.Catifelate, stranii, bezna moaleÎmi trece mângâierile pe frunte.Să zboare, gându-ncearcă în zadarCu-notul obositelor aripe.Doar liniștea respiră-acuma, rar,Pe brațul gol al adormitei clipe.Și parcă-am fost înmormântat de viu,Surd, pașii temnicerului cumplitCad grei ca niște bulgări pe sicriu,Și ploaia-i … Citește mai mult