Te-aș ține-n loc, ți-aș spune blând
Că dincolo de ceasul care
Aproape-i dus, tu n-ai scăpare
Și nu mai torn nimic nicicând.
Or să răsară pe cristal
Reflexe de păduri în soare
Nebun în turn, un frâu de cal
În cupă omul care moare.
Nu te-ntrista, copil măreț
Aceasta n-are să se-ntâmple
Desfă-ți surâsul între tâmple
Cum fata gulerul său creț
S-apară sânul vorbăreț.
Desfă-ți surâsul în splendoare
Căci dincolo de ceasul care
Nici nu s-a întrupat, tu treci
Cu cal cu tot ca printr-o plasă.
Străin de gând și de cuvânt
De flăcări fumurii și reci
Un duh în setea luminoasă
A unei duble lungi săgeți
Te-aș ține-n loc, ți-aș spune blând
Sensul versurilor
Piesa explorează tema trecerii timpului și a inevitabilității morții. Vorbitorul încearcă să ofere consolare în fața acestei realități, sugerând o transcendere a limitărilor fizice și temporale.