În săli florale și umbroase,
Tu chemi acele stări la care
Mortal de greu e de ajuns.
Sufletul cărților miroase
Albind de-un praf imaginar
La ruptă oră și amară
Când cu surâsul semănai
Al îngerilor din altar.
Când pentru moarte mă decid
Fac liniștilor tale semn
Prin care ochii își închid
Pleoapele de untdelemn.
Să pari a nu fi văzut,
Și eu, la rândul meu, părând
A contempla același gând.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema morții și a spiritualității printr-o perspectivă melancolică. Naratorul pare să caute un refugiu în liniște și contemplare, amintindu-și de un trecut idealizat, sugerat de comparația cu îngerii.