La ce e bună poezia?
Dar glasul tainic de păduri,
Un val, o stea, melancolia
Și vraja misticii naturi?.
De ce răsare trandafirul
Și doarme nufărul pe lac?
Și iarba ce-și apleacă firul
Și cântecul de pitpalac?.
Măiastra florilor culoare,
Visarea apelor ce curg,
Un colț de pace și răcoare,
Un răsărit sau un amurg?.
De-a pururi binecuvântate
În vecii-vecilor să fiți,
Comori ce parc-ați fost create
La nici un rost să nu slujiți.
Frumosul ce se depărtează
Cu cât mai dornic îl cătăm
Tot ce e flacără și rază
Suntem ursiți să adorăm.
Să preamărim tot ce înalță
Și poate mintea să frământe,
Ce face inima să bată,
Ce face sufletul să cânte!
Sensul versurilor
Piesa explorează valoarea intrinsecă a frumuseții și a naturii, sugerând că acestea nu trebuie să aibă un scop utilitar pentru a fi prețuite. Este un îndemn la contemplare și adorație a tot ceea ce ne înalță sufletul.