Sunt ochi adânci ca un păcat
Ce-ascund sub gene de-ntuneric
Un vis, în negrul lor misteric,
De-a pururi alb și nepătat.
Sunt ochi cu ape de smarald,
Verzi, limpezi, reci ca valul mării,
Și poate-n ei un suflet cald
Și-neacă tainele-ntristării.
Sunt ochi de palidă virgină,
Parcă măriți de suferinți,
Ce-aruncă umbră peste minți,
Din mângâioasa lor lumină.
Sunt ochi în care amintirea
Iubirii ce i-a chinuit
În globul lor cel mărginit
A scăpărat nemărginirea.
Dar dintre toți, de mi-aș alege,
Iubirea-ntr-înșii să-mi răsfrâng,
Liman al zilelor pribege
Aș cere ochii care plâng.
Sensul versurilor
Piesa explorează profunzimea și complexitatea emoțiilor reflectate în ochi. Fiecare strofă descrie un tip diferit de ochi, culminând cu preferința pentru ochii care exprimă suferință, văzuți ca un refugiu al iubirii.